Criteriile și condițiile de admitere 2019 pentru absolvenții învățământului superior medical de stat din România, cadre didactice ale Facultății de Medicină și Farmacie Galați, care doresc să urmeze a II-a specializare la programele de studii universitare de Medicină, Medicină dentară și Farmacie (Anexa 1.1a)

Facultatea Domeniul de licență Programul de studiu Durata studiilor Admiterea I - Iulie / Admiterea II - Septembrie
Medicină și Farmacie Sănătate Medicină 6 ani

Concurs pe bază de dosare

Concursul constă în două etape:

  • Interviu - evaluat cu ADMIS/RESPINS;
  • Candidații admiși în urma interviului vor fi ierarhizați în funcție de punctajul obținut, calculat conform Grilei de evaluare a dosarelor candidaților.

Grila de evaluare a candidaților:
- Adeverință de medic, medic dentist și/sau farmacist rezident – 30 puncte
- Certificat de medic, medic dentist și/sau farmacist specialist – 60 puncte
- Certificat de medic, medic dentist și/sau farmacist primar – 80 puncte
- Șef secție clinică/farmacie clinică/compartiment – 80 puncte
- Diploma de master – 60 puncte
- Diplomă de doctor în științe medicale – 80 puncte
- Media examenului de licență
- Media obținută la examenul de bacalaureat

Medicină dentară 6 ani
Farmacie 5 ani